Vacanta la Bran

Am regasit Branul foarte aglomerat. Oamenii rataceau anevoios, unii in cautarea vreunui suvenir pentru o ruda, un prieten apropiat, un iubit/iubita sau pentru uz propriu, altii vizau o shaworma sau vreo sticla de bere ori de “Premiat – eticheta neagra” din vreun magazin local. Din pacate cei mai multi actionau mecanic, in “programul” elaborat de Stat pentru sarbatorirea zilei de Sfanta Maria. Vesnicul gratar, o betie pregatita cu mult timp inainte si … cam atat.

Neregasirea in multime e un pas inainte, dar asta e o alta poveste…

M-am bucurat de cele cateva zile petrecute alaturi de sotia mea, departe de agitatia Bucurestilor. Pentru inceput am poposit la pensiunea Zara situata chiar in centrul Branului, pe Strada Sextil Puscariu (critic si istoric literar decedat la Bran in 1948). Conditii bune de cazare, o curte extrem de frumoasa si … cam atat. Am simtit lipsa unor gazde primitoare, a unor propuneri apetisante pentre masa de pranz sau pentru cina. Asa incat am ales sa plecam la Cheile Gradistei. Aici, o aglomeratie de nedescris, ca de obicei. Am poposit la restaurant insa la sfarsitul mesei am plecat un pic dezamagiti. Serviciul a fost prost, mancarea mediocra si preturile cam mari raportat la cele oferite clientilor restaurantului. Am decis sa urcam cu masina la Fundata infruntand cei 5 km de drum pietruit. Am gasit un complex aproape identic cu cel de la Cheile Gradistei, urat dupa gustul meu, dar salvat de o panorama superba a muntelui. Dupa masa de la Cheile Gradistei am sperat ca vom gasi un desert reusit. Ne-am inselat amarnic, desertul la fel de mediocru ca si celelalte feluri de mancare servite la Chei. Sucul de portocale avea un sfert din produsul comandat si trei sferturi gheata. Noroc ca am reusit sa ne pastram buna dispozitie si nu am intrat intr-o discutie serioasa cu chelnarul sau seful de sala. Dar cu siguranta ca nu vom reveni curand la restaurantele gestionate de cei de la Cheile Gradistei.

Seara am decis sa servim cina la Vila Bran. Asa ca ne-am aventurat pe cele doua mii de scari, menite parca sa nasca foamea celor care s-au incumetat sa le urce. Ajunsi sus, am avut parte de o cina reusita. Un chelnar primitor si vorbaret, serviciul bun, mancarea gustoasa si preturile corecte. Nu m-am cazat niciodata aici dar cu siguranta ca la momentul revenirii in Bran aceasta locatie va fi luata in seama.

In ultima noapte  ne-am mutat la Simon, departe de agitatia orasului Bran. Simonul este o locatie de vis…  Am ales sa ne cazam la Pensiunea Valea Argintilor. Gazdele, nea Constica si tanti Lenuta, extrem de primitoare ca de obicei. Cu toate acestea pensiunea a inceput sa decada datorita dezinteresului proprietarilor. Prosoapele sunt aceleasi de la infiintare, asternuturile au diverse gauri, dusul fara cabina… Se vede ca proprietarii nu doresc sa investeasca nimic. Iar colac peste pupaza ne-am trezit si cu o camera de luat vederi in sala de mese care ne supraveghea linistita fiecare miscare. Viata privata si dreptul la libera exprimare s-au dus naibii, pe raul linistit al Simonului… Daca vom mai reveni aici o vom face pentru linistea oferita de locul unde este amplasata pensiunea si pentru nea Costica si tanti Lenuta.

Si, am ajuns la Bucuresti….